CU BASTONUL PRIN BUCURESTIUL INTERBELIC
luni, 30 mai 2011
duminică, 29 mai 2011
sâmbătă, 28 mai 2011
Vedere în timp de pe Podul Calicilor
Vedere în timp de pe Podul Calicilor/de Emanuel Bădescu
25 nov 2010
vineri, 27 mai 2011
joi, 26 mai 2011
ISTORII DE AMOR Povestea Miţei Biciclista, coana cu bikini, maşină coupé şi trăsură
Miţa Biciclista, Napoleon sau Lia Magazia sunt câteva dintre prostituatele renumite ce-şi petreceau vremea pe străzile aglomerate şi pline de magazine scumpe ale Micului Paris.
Miţa, curtezana pe biţiclu, pe străzile din Bucureşti
Miţa, curtezana pe biţiclu, pe străzile din Bucureşti
Aventurile „boierilor-playboy”: de la dueluri şi răpiri din dragoste, până la desfrâuri cu o mie de femei
Viaţa sentimentală a boierilor de odinioară, precum Scarlat Bărcănescu, Ionel Isvoranu şi Mateiu Caragiale ori ale lui Mihail Kogălniceanu sau Alexandru Ioan Cuza ar fi putut colora cu succes paginile tabloidelor de astăzi.
Craii începutului de secol XX îşi condimentau viaţa cu dansuri şi desfrâuri cu ţigănci şi cinzeacă de trăscău, în zona Cişmigiu. „O tavernă din zona podului Cişmigiu era folosită ca locuri de comemorare a orgiilor de către aventurieri nocturni precum Scarlat Bărcănescu, cel care făcea parte din generaţia imediat următoare regimului fanariot şi care cultiva „arta” de a fi golan şi de a cheltui banii părinţilor încă din timpul liceului. Învăţa pe-atunci la Sfântul Sava şi obişnuia că în momentul în care îi cădea o fată cu tronc - iar asta se întâmplă des- să se dueleze pentru ea”, povesteşte istoricul Adrian Majuru. Provocat la duel
La fel s-a întâmplat şi atunci când consulul austriac Herr von Liehmann, prezent într-o vizită la Bucureşti, a curtat-o pe Elena Caragea, una dintre marile cuceriri ale lui Bărcănescu care, pentru a se răzbuna pe nobilul străin că s-a dat la femeia lui a scris un pamflet defăimător la adresa sa, pe care l-a pus în circulaţie în timpul unui bal.
Marile idile se înfiripau la restaurantele de la şosea După ce i-a căzut şi lui în mână un astfel de bileţel, Liehmann l-a provocat la un duel cu pistoale pe care tânărul crai l-a acceptat fără să clipească. Lupta urma să se dea în Grădina lui Scufa, unul dintre cele mai tradiţionale locuri ale vremii dedicate protipendadei bucureştene.
Toată lumea a aşteptat cu sufletul la gură duelul, doar că Bărcănescu, din laşitate, nu s-a mai prezentat.
Cea mai mare ispravă a lui Scarlat Bărcănescu a fost însă s-o răpească pe Elena Caragea în noaptea nunţii ei cu tânărul logofăt Ion Balaceanu şi s-o ducă la Bărcăneşti, un sat de pe lângă Bucureşti.
„Până acolo a mers cu trăsura, timp în care, până la ieşirea din oraş descărca gloanţele unui revolver spre mirele lăsat de izbelişte. O luptă care s-a lăsat fără vărsare de sânge. Ajuns în satul natal, acesta a luat cu forţă un preot şi l-a obligat să-i căsătoreasc”, completează Adrian Majuru.
Adevarul de seara
Delicatese Florescu. Care era vinul preferat al lui Radu Beligan şi unde erau casele conspirative în Capitală
Chiar şi acum, după aproape 40 de ani, Florescu îşi primeşte clienţii cu versuri şi-i îmbie cu aroma licorii negre în buticul său din strada Radu Cristian nr.6. Pe vremuri a vândut cafea în Hristo Botev, nr. 10. Vorbeşte mult şi scoate când te aştepţi mai puţin poveşti de mult uitate, apelând la memoria care se încăpăţânează să nu-l dezamăgească. „Când în România apare o criză, Florescu intră-n priză”, scrie pe peretele de la intrarea în magazinul „Delicatese Florescu”.
Tratează fiecare client cu respectul cuvenit şi are pentru fiecare rime şi maxime compuse de el. „Aştept pe oricine pofteşte să intre la mine. În clubul meu poţi intra când vrei. Din 2 milioane de bucureşteni, 10.000 sunt ai mei”, se laudă cafegiul cu clientela câştigată de-a lungul timpului. Când şi când se opreşte să verifice boabele mari, columbiene, care se perpelesc, prăjite, în cuva unei maşinării infernale, PROBAT, recent adusă din Germania. „Este unică în Bucureşti. A costat 22.000 de euro”, spune patronul de la „Delicatese Florescu”.
Templul cafelei de altădată
Povestea domnului Florescu s-a reinventat la 22 octombrie 1990, după ce a suferit un accident vascular. S-a hotărât să înfiinţeze conform tradiţiilor armeneşti un magazin cu aromele licorii negre, aşa cum era cea din Hristo Botev 10. „Am adus cele mai bune cafele din lume. A fost un vis pe care mi l-am îndeplinit”, mărturiseşte Gheorghe Florescu.
FOTO: Avedis Carabelaian
Pasiunea pentru cafea îl bântuie de multă vreme. La 6 ani, în cartierul copilăriei Dudeşti, se afla în faţa unei maşini de cafea, a lui Avedis Carabelaian. „Gustam câte o boabă şi patronul, Avedis, îmi spune: «Gicuţă, ia cu zahăr!». Mi-a plăcut!”, spune cafegiul despre prima întâlnire cu licoarea.
Toma venea rar
La 1 martie 1971, se deschidea magazinaşul cu delicatese al tânărului negustor Florescu, iar până în 1977, când avea să se mute în strada Sfinţilor fiind dărâmat de cutremurul din 4 martie, a adunat între pereţii săi intelectualii boemi ai vremii. Toma Caragiu, Radu Beligan sau Nichita Stănescu sunt doar trei din pleiada de mari oameni care au trecut pe acolo.
Toma Caragiu venea rar. Se aşeza pe „băncuţa“ improvizată din pachete de zahăr, acoperită cu saci de cafea, peste care era aruncată pânză de steag. „«Dacă ar şti nea’ Nicu că acum stăm pe secera şi ciocanul lui, ne-ar omorî!», râdea Toma Caragiu, în vreme ce se aşeza pe băncuţa din magazinul meu“, spune Gheorghe Florescu, cafegiul cu poveşti. Nichita Stănescu venea în fiecare dimineaţă, pentru că stătea în apropiere de Hristov Botez, numărul 10. „Bea o cafea în fiecare dimineaţă şi mai lua apoi acasă 30 de grame de cafea. Atât!“, povesteşte hotărât Gheorghe Florescu.
Beligan plătea cu hârtii foşnitoare, noi
La sfârşitul anilor ’70, printre clienţii cei mai de seamă ai cafegiului se numărau Toma Caragiu. „În seara aceea de 4 martie a venit la mine şi a cumpărat o sticlă de whiskey. Zicea că are musafiri, un coleg, regizor”, îşi aminteşte Florescu. Totodată, Alexandru Giugaru, Ion Băieşu, Paul Sava şi Victor Rebengiuc îi călcau prăvălia din centrul oraşului. „Când venea, Radu Beligan cumpăra mereu câte două cartoane de vin negru, Malaga şi plătea numai cu hârtii noi, foşnitoare, aşa încât nevastă-mea credea că are maşină de fabricat bani”, mărturiseşte Gheorghe Florescu.
Una dintre cele mai deocheate epigrame care circula în vreme era scrisă de Ion Manu: „De când Radu Beligan s-a culcat cu nesătula, nu-i mai zice Beligan, îi zice Belip...”
Florescu poartă cu sine nu numai istoria celei mai bune cafele din Bucureştii de după cel de-al Doilea Război Mondial, ci este străbătut de amintirile epocii comuniste, amintiri care, pentru mulţi sunt încă secrete.
„Generalul Gheorghe Stamatoiu, şef de unitate militar, era cel care se îngrijea cu problemele de sex. Când diplomaţii străini intrau în concediu, soţiile lor plecau din Bucureşti, iar băieţii rămâneau singurei. Şi atunci, cele mai frumoase exemplare ale României, fetiţele recrutate pentru servicii sexuale, intrau în acţiune. Ele erau instruite de matroane experimentate”, povesteşte cafegiul.
Bătrânul pare să ştie şiu unde bate toaca-n cer, toate dedesubturile Epocii de Aur, ale unor timpuri ascunse pentru românii de rând. El ştia unde se aflau şi toate localurile cu circuit închis ale securiştilor, unde se întâlneau aceştia şi chefuiau cu femei.
„Aleea Alexandru nr.18, Dumitru Stăniloaie nr.8 sau Julles Michelet nr.25 (asta a aparţinut colonelului Panait), la etajul 1, pe stânga, sunt câteva dintre adresele în care şefii îşi făceau de cap. Şi pe lângă Ateneu mai era o casă din asta”, dezvăluie cafegiul.
Sursa Adevarul de seara
Tratează fiecare client cu respectul cuvenit şi are pentru fiecare rime şi maxime compuse de el. „Aştept pe oricine pofteşte să intre la mine. În clubul meu poţi intra când vrei. Din 2 milioane de bucureşteni, 10.000 sunt ai mei”, se laudă cafegiul cu clientela câştigată de-a lungul timpului. Când şi când se opreşte să verifice boabele mari, columbiene, care se perpelesc, prăjite, în cuva unei maşinării infernale, PROBAT, recent adusă din Germania. „Este unică în Bucureşti. A costat 22.000 de euro”, spune patronul de la „Delicatese Florescu”.
Templul cafelei de altădată
Povestea domnului Florescu s-a reinventat la 22 octombrie 1990, după ce a suferit un accident vascular. S-a hotărât să înfiinţeze conform tradiţiilor armeneşti un magazin cu aromele licorii negre, aşa cum era cea din Hristo Botev 10. „Am adus cele mai bune cafele din lume. A fost un vis pe care mi l-am îndeplinit”, mărturiseşte Gheorghe Florescu.
FOTO: Avedis Carabelaian
Pasiunea pentru cafea îl bântuie de multă vreme. La 6 ani, în cartierul copilăriei Dudeşti, se afla în faţa unei maşini de cafea, a lui Avedis Carabelaian. „Gustam câte o boabă şi patronul, Avedis, îmi spune: «Gicuţă, ia cu zahăr!». Mi-a plăcut!”, spune cafegiul despre prima întâlnire cu licoarea.
Toma venea rar
La 1 martie 1971, se deschidea magazinaşul cu delicatese al tânărului negustor Florescu, iar până în 1977, când avea să se mute în strada Sfinţilor fiind dărâmat de cutremurul din 4 martie, a adunat între pereţii săi intelectualii boemi ai vremii. Toma Caragiu, Radu Beligan sau Nichita Stănescu sunt doar trei din pleiada de mari oameni care au trecut pe acolo.
Toma Caragiu venea rar. Se aşeza pe „băncuţa“ improvizată din pachete de zahăr, acoperită cu saci de cafea, peste care era aruncată pânză de steag. „«Dacă ar şti nea’ Nicu că acum stăm pe secera şi ciocanul lui, ne-ar omorî!», râdea Toma Caragiu, în vreme ce se aşeza pe băncuţa din magazinul meu“, spune Gheorghe Florescu, cafegiul cu poveşti. Nichita Stănescu venea în fiecare dimineaţă, pentru că stătea în apropiere de Hristov Botez, numărul 10. „Bea o cafea în fiecare dimineaţă şi mai lua apoi acasă 30 de grame de cafea. Atât!“, povesteşte hotărât Gheorghe Florescu.
Beligan plătea cu hârtii foşnitoare, noi
La sfârşitul anilor ’70, printre clienţii cei mai de seamă ai cafegiului se numărau Toma Caragiu. „În seara aceea de 4 martie a venit la mine şi a cumpărat o sticlă de whiskey. Zicea că are musafiri, un coleg, regizor”, îşi aminteşte Florescu. Totodată, Alexandru Giugaru, Ion Băieşu, Paul Sava şi Victor Rebengiuc îi călcau prăvălia din centrul oraşului. „Când venea, Radu Beligan cumpăra mereu câte două cartoane de vin negru, Malaga şi plătea numai cu hârtii noi, foşnitoare, aşa încât nevastă-mea credea că are maşină de fabricat bani”, mărturiseşte Gheorghe Florescu.
Una dintre cele mai deocheate epigrame care circula în vreme era scrisă de Ion Manu: „De când Radu Beligan s-a culcat cu nesătula, nu-i mai zice Beligan, îi zice Belip...”
Florescu poartă cu sine nu numai istoria celei mai bune cafele din Bucureştii de după cel de-al Doilea Război Mondial, ci este străbătut de amintirile epocii comuniste, amintiri care, pentru mulţi sunt încă secrete.
„Generalul Gheorghe Stamatoiu, şef de unitate militar, era cel care se îngrijea cu problemele de sex. Când diplomaţii străini intrau în concediu, soţiile lor plecau din Bucureşti, iar băieţii rămâneau singurei. Şi atunci, cele mai frumoase exemplare ale României, fetiţele recrutate pentru servicii sexuale, intrau în acţiune. Ele erau instruite de matroane experimentate”, povesteşte cafegiul.
Bătrânul pare să ştie şiu unde bate toaca-n cer, toate dedesubturile Epocii de Aur, ale unor timpuri ascunse pentru românii de rând. El ştia unde se aflau şi toate localurile cu circuit închis ale securiştilor, unde se întâlneau aceştia şi chefuiau cu femei.
„Aleea Alexandru nr.18, Dumitru Stăniloaie nr.8 sau Julles Michelet nr.25 (asta a aparţinut colonelului Panait), la etajul 1, pe stânga, sunt câteva dintre adresele în care şefii îşi făceau de cap. Şi pe lângă Ateneu mai era o casă din asta”, dezvăluie cafegiul.
Sursa Adevarul de seara
VECHIUL BUCURESTI IN IMAGINI
Centrul vechi al Capitalei te imbie sa-i dezlegi secretele. Prin frumusetea pe care banuiesti ca o ascunde sub fatadele crapate, prin pivnitele vechi de sute de ani, prin tunelurile care demult, tare demult, erau cale moderna pentru calestile domnilor si domnitelor.
"Bucuresti, Bucuresti, ce drag imi esti...", spune un vechi cantec 
interpretat de regretatul Gica Petrescu. Pasind pe Calea Victoriei, mergand agale, vei descoperi cladiri care incanta privirea, al caror aspect a fost gandit in cele mai mici detalii de catre arhitecti celebri.
Capitala si-a pastrat cu greu vechile strazi si pasajele urbane pitoresti in care traieste sufletul unor epoci si moravuri trecute. Hanurile din veacul trecut au disparut in mare parte.
Faimoasa terasa Otetelesanu si gratioasa cafenea Elysee au disparut sub zelul urbanistic al noilor generatii. Ce-a mai ramas din Bucurestii de ieri? Multe au fost, putine au ramas. Batrana Ulita a Coltii a disparut. Doar biserica, monument istoric, mai aminteste azi de vremurile apuse.
Apasati de problemele de zi cu zi, uitam sa ne bucuram de ce avem aproape de noi. Trecem pe langa locuri ce tainuie povesti si, de cele mai multe ori, le trecem cu vederea. Care este povestea orasului tau? Ti-ai pus aceasta intrebare?
Bucurestiul se transforma pe zi ce trece si, in timp ce-si creeaza, cu sau fara voie, o noua infatisare, cu atat mai mult arhitectura care le-a conturat aspectul frantuzesc capata si mai mare valoare.
Oare transformarile pe care le suporta cetatea lui Bucur nu amarasc sufletul batranei urbe? Probabil ca da, cu atat mai mult cu cat, privind fotografiile ingalbenite de vreme care surprind ipostaze, locuri si oameni din Micul Paris de odinioara, ne incearca un sentiment de tristete.
Strada Lipscani a fost dintotdeauna destinata comertului. Odinioara, era o adevarata sarbatoare sosire a carelor cu marfa de la Lipsca. Pana in 1868, cand a fost inaugurata prima cale ferata Bucuresti - Giurgiu cand a fost inlesnita legatura cu Apusul, negustorii aduceau marfa folosind carele cu boi.
In centrul istoric de astazi al Bucurestilor, care a supraveituit cu greu perioadei comuniste, doar numele strazilor mai aminteste de vechile bresle de altadata: Selari, Covaci, Sepcari...
Istoricul Adrian Majurua depanat cateva povesti ce aduc aminte de vremurile trecute. Aceasta a relatat o poveste, care a inceput cu mai bine de cinci sute de ani in urma, pe vremea cand nici Calea Victoriei nu e
ista.
La marginea dinspre apus a Bucurestilor, acolo unde era hotarul curtilor boieresti, se afla o mica comunitate de mesteri scortari. Acestia faureau si vindeau cunoscutele scoarte, de mare necesitate in vechime, chiar si pentru fetele mai rasarite. Scoartele erau tesaturi taranesti groase din lana, cu modele si flori, care se asterneau pe pat, pe lavite sau pe jos.
Erau cuverturi, presuri sau covoare. Foarte curand, aceasta asezare va purta numele de mahalaua scortarilor, in primele decenii ale veacului al VII-lea. Scortarii au fost unii dintre primii liber-profesionisti, care s-au grupat intr-o mahala profesionala, alaturi de macelari, pescari, sapunari si tabaci.
Mahalaua dispare cu finalul secolului al XVII-lea, cand este construit Hanul Constantin Voda (1690), ca urmare a confiscarii pamanturilor avute de boierii Balaceni, de catre Voda Constantin Brancoveanu (1688-1714).
Pe casele Balacenilor din vecinatatea mesterilor scortari, precum si peste mahalaua lor, el a construit hanul Constantin Voda. Acesta a format ulterior nucleul unei noi mahalale numite Mahalaua Constantin Voda, care avea la 1798, 32 de case. In primele decenii ale secolului al XIX-lea, Hanul Constantin Voda era atat de ruinat si din cauza marelui incendiu de la 1847, incat s-a impus demolarea lui (1862).
Calea Victoriei s-a numit mai intai Drumul Brasovului si pornea, ca si acum, de pe malul Dambovitei, spre Miazanoapte. A primit apoi numele de Podul Mogosoaiei, dupa un vechi boier, Mogos, care-si avea casele acolo. Pe atunci nu era nici macar pietruita.
Calea mergea prin Mahalaua Scortarului, trecand mai sus, pe langa domeniile Balacenilor si ale Cantauzinilor spre miazanoapte, pana la mosia din Mogosoaia.
Era numita pod din pricina pavajului din lemn si trunchiuri de copaci, bolovani de rau si pamant batatorit amestecat cu pietris. De altfel, intr-un oras inconjurat de codri, poditul ulitelor cu scanduri din lemn a fost solutia cea mai la indemana.
Imagini si povesti superbe din Bucurestiul de odinioara, care, din pacate, au fost uitate printre firicele de praf si ruine.
Citeste si Jurnalul National
Foto: www.jurnalul.ro
"Bucuresti, Bucuresti, ce drag imi esti...",
interpretat de regretatul Gica Petrescu. Pasind pe Calea Victoriei, mergand agale, vei descoperi cladiri care incanta privirea, al caror aspect a fost gandit in cele mai mici detalii de catre arhitecti celebri.Capitala si-a pastrat cu greu vechile strazi si pasajele urbane pitoresti in care traieste sufletul unor epoci si moravuri trecute. Hanurile din veacul trecut au disparut in mare parte.
Faimoasa terasa Otetelesanu si gratioasa cafenea Elysee au disparut sub zelul urbanistic al noilor generatii. Ce-a mai ramas din Bucurestii de ieri? Multe au fost, putine au ramas. Batrana Ulita a Coltii a disparut. Doar biserica, monument istoric, mai aminteste azi de vremurile apuse.
Apasati de problemele de zi cu zi, uitam sa ne bucuram de ce avem aproape de noi. Trecem pe langa locuri ce tainuie povesti si, de cele mai multe ori, le trecem cu vederea. Care este povestea orasului tau? Ti-ai pus aceasta intrebare?
Bucurestiul se transforma pe zi ce trece si, in timp ce-si creeaza, cu sau fara voie, o noua infatisare, cu atat mai mult arhitectura care le-a conturat aspectul frantuzesc capata si mai mare valoare.
Oare transformarile pe care le suporta cetatea lui Bucur nu amarasc sufletul batranei urbe? Probabil ca da, cu atat mai mult cu cat, privind fotografiile ingalbenite de vreme care surprind ipostaze, locuri si oameni din Micul Paris de odinioara, ne incearca un sentiment de tristete.Strada Lipscani a fost dintotdeauna destinata comertului. Odinioara, era o adevarata sarbatoare sosire a carelor cu marfa de la Lipsca. Pana in 1868, cand a fost inaugurata prima cale ferata Bucuresti - Giurgiu cand a fost inlesnita legatura cu Apusul, negustorii aduceau marfa folosind carele cu boi.
In centrul istoric de astazi al Bucurestilor, care a supraveituit cu greu perioadei comuniste, doar numele strazilor mai aminteste de vechile bresle de altadata: Selari, Covaci, Sepcari...
Istoricul Adrian Majuru
ista.La marginea dinspre apus a Bucurestilor, acolo unde era hotarul curtilor boieresti, se afla o mica comunitate de mesteri scortari. Acestia faureau si vindeau cunoscutele scoarte, de mare necesitate in vechime, chiar si pentru fetele mai rasarite. Scoartele erau tesaturi taranesti groase din lana, cu modele si flori, care se asterneau pe pat, pe lavite sau pe jos.VII-lea. Scortarii au fost unii dintre primii liber-profesionisti, care s-au grupat intr-o mahala profesionala, alaturi de macelari, pescari, sapunari si tabaci.Mahalaua dispare cu finalul secolului al XVII-lea, cand este construit Hanul Constantin Voda (1690), ca urmare a confiscarii pamanturilor avute de boierii Balaceni, de catre Voda Constantin Brancoveanu (1688-1714).
Pe casele Balacenilor din vecinatatea mesterilor scortari, precum si peste mahalaua lor, el a construit hanul Constantin Voda. Acesta a format ulterior nucleul unei noi mahalale numite Mahalaua Constantin Voda, care avea la 1798, 32 de case. In primele decenii ale secolului al XIX-lea, Hanul Constantin Voda era atat de ruinat si din cauza marelui incendiu de la 1847, incat s-a impus demolarea lui (1862).
Calea Victoriei s-a numit mai intai Drumul Brasovului si pornea, ca si acum, de pe malul Dambovitei, spre Miazanoapte. A primit apoi numele de Podul Mogosoaiei, dupa un vechi boier, Mogos, care-si avea casele acolo. Pe atunci nu era nici macar pietruita.
Calea mergea prin Mahalaua Scortarului, trecand mai sus, pe langa domeniile Balacenilor si ale Cantauzinilor spre miazanoapte, pana la mosia din Mogosoaia.
Era numita pod din pricina pavajului din lemn si trunchiuri de copaci, bolovani de rau si pamant batatorit amestecat cu pietris. De altfel, intr-un oras inconjurat de codri, poditul ulitelor cu scanduri din lemn a fost solutia cea mai la indemana.
Imagini si povesti superbe din Bucurestiul de odinioara, care, din pacate, au fost uitate printre firicele de praf si ruine.
Citeste si Jurnalul National
Foto: www.jurnalul.ro
Abonați-vă la:
Postări (Atom)