Delicatese Florescu. Care era vinul preferat al lui Radu Beligan şi unde erau casele conspirative în Capitală

Chiar şi acum, după aproape 40 de ani, Florescu îşi primeşte clienţii cu versuri şi-i îmbie cu aroma licorii negre în buticul său din strada Radu Cristian nr.6. Pe vremuri a vândut cafea în Hristo Botev, nr. 10. Vorbeşte mult şi scoate când te aştepţi mai puţin poveşti de mult uitate, apelând la memoria care se încăpăţânează să nu-l dezamăgească. „Când în România apare o criză, Florescu intră-n priză”, scrie pe peretele de la intrarea în magazinul „Delicatese Florescu”.
Tratează fiecare client cu respectul cuvenit şi are pentru fiecare rime şi maxime compuse de el. „Aştept pe oricine pofteşte să intre la mine. În clubul meu poţi intra când vrei. Din 2 milioane de bucureşteni, 10.000 sunt ai mei”, se laudă cafegiul cu clientela câştigată de-a lungul timpului. Când şi când se opreşte să verifice boabele mari, columbiene, care se perpelesc, prăjite, în cuva unei maşinării infernale, PROBAT, recent adusă din Germania. „Este unică în Bucureşti. A costat 22.000 de euro”, spune patronul de la „Delicatese Florescu”.

Templul cafelei de altădată

Povestea domnului Florescu s-a reinventat la 22 octombrie 1990, după ce a suferit un accident vascular. S-a hotărât să înfiinţeze conform tradiţiilor armeneşti un magazin cu aromele licorii negre, aşa cum era cea din Hristo Botev 10. „Am adus cele mai bune cafele din lume. A fost un vis pe care mi l-am îndeplinit”, mărturiseşte Gheorghe Florescu.



FOTO: Avedis Carabelaian

Pasiunea pentru cafea îl bântuie de multă vreme. La 6 ani, în cartierul copilăriei Dudeşti, se afla în faţa unei maşini de cafea, a lui Avedis Carabelaian. „Gustam câte o boabă şi patronul, Avedis, îmi spune: «Gicuţă, ia cu zahăr!». Mi-a plăcut!”, spune cafegiul despre prima întâlnire cu licoarea.

Toma venea rar
La 1 martie 1971, se deschidea magazinaşul cu delicatese al tânărului negustor Florescu, iar până în 1977, când avea să se mute în strada Sfinţilor fiind dărâmat de cutremurul din 4 martie, a adunat între pereţii săi intelectualii boemi ai vremii. Toma Caragiu, Radu Beligan sau Nichita Stănescu sunt doar trei din pleiada de mari oameni care au trecut pe acolo.
Toma Caragiu venea rar. Se aşeza pe „băncuţa“ improvizată din pachete de zahăr, acoperită cu saci de cafea, peste care era aruncată pânză de steag. „«Dacă ar şti nea’ Nicu că acum stăm pe secera şi ciocanul lui, ne-ar omorî!», râdea Toma Caragiu, în vreme ce se aşeza pe băncuţa din magazinul meu“, spune Gheorghe Florescu, cafegiul cu poveşti. Nichita Stănescu venea în fiecare dimineaţă, pentru că stătea în apropiere de Hristov Botez, numărul 10. „Bea o cafea în fiecare dimineaţă şi mai lua apoi acasă 30 de grame de cafea. Atât!“, povesteşte hotărât Gheorghe Florescu.

Beligan plătea cu hârtii foşnitoare, noi

La sfârşitul anilor ’70, printre clienţii cei mai de seamă ai cafegiului se numărau Toma Caragiu. „În seara aceea de 4 martie a venit la mine şi a cumpărat o sticlă de whiskey. Zicea că are musafiri, un coleg, regizor”, îşi aminteşte Florescu. Totodată, Alexandru Giugaru, Ion Băieşu, Paul Sava şi Victor Rebengiuc îi călcau prăvălia din centrul oraşului. „Când venea, Radu Beligan cumpăra mereu câte două cartoane de vin negru, Malaga şi plătea numai cu hârtii noi, foşnitoare, aşa încât nevastă-mea credea că are maşină de fabricat bani”, mărturiseşte Gheorghe Florescu.

Una dintre cele mai deocheate epigrame care circula în vreme era scrisă de Ion Manu: „De când Radu Beligan s-a culcat cu nesătula, nu-i mai zice Beligan, îi zice Belip...”

Florescu poartă cu sine nu numai istoria celei mai bune cafele din Bucureştii de după cel de-al Doilea Război Mondial, ci este străbătut de amintirile epocii comuniste, amintiri care, pentru mulţi sunt încă secrete.
„Generalul Gheorghe Stamatoiu, şef de unitate militar, era cel care se îngrijea cu problemele de sex. Când diplomaţii străini intrau în concediu, soţiile lor plecau din Bucureşti, iar băieţii rămâneau singurei. Şi atunci, cele mai frumoase exemplare ale României, fetiţele recrutate pentru servicii sexuale, intrau în acţiune. Ele erau instruite de matroane experimentate”, povesteşte cafegiul.
Bătrânul pare să ştie şiu unde bate toaca-n cer, toate dedesubturile Epocii de Aur, ale unor timpuri ascunse pentru românii de rând. El ştia unde se aflau şi toate localurile cu circuit închis ale securiştilor, unde se întâlneau aceştia şi chefuiau cu femei.
„Aleea Alexandru nr.18, Dumitru Stăniloaie nr.8 sau Julles Michelet nr.25 (asta a aparţinut colonelului Panait), la etajul 1, pe stânga, sunt câteva dintre adresele în care şefii îşi făceau de cap. Şi pe lângă Ateneu mai era o casă din asta”, dezvăluie cafegiul.

Sursa Adevarul de seara