Primul han din Capitală
Manole zaraful şi soţia sa Maria sunt proprietarii celui dintâi han atestat documentar din Bucureşti. Era ridicat aproape de grădina bisericii Sf. Gheorghe.
Aceste imobile din Bucureşti vor aparţine de curţile domneşti, altele de mănăstiri şi de boieri, iar cele mai puţine erau neguţătoreşti.
În secolul XIX, negustorii încep să administreze propriile hanuri (lipscănie, braşovenie, coloniale). Printre aceştia se numără Constantin Hagi Tudorache, cel care va cumpăra Hanul din Gabroveni şi Hanul Ion Românul, şi Ştefan Băltăreţu.
Hanul Bazaca, care a „supravieţuit un veac, a fost construit de Bezaca, slujbaş al armatei imperiale ruseşti, pe la 1812. „Ştefan Băltăreţu, unul dintre marii neguţători bucureşteni, a avut un han pe Uliţa Băcanilor, care începea din Uliţa Blănarilor şi dădea în Uliţa Lipscanilor”, scrie George Potra în „Istoricul hanurilor bucureştene”, volum apărut la Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, 1985.
Hanul Bossel, aflat pe Podul Mogoşoaiei, unde se află astăzi Palatul Telefoanelor, va găzdui pe la 1850 balurile elitei bucureştene şi spectacole de teatru. „Sala de spectacol avea 22 de loji şi 330 de locuri în stal, iar deasupra, în fund, un balcon de galerie, cu intrare generală de un leu”, scrie tot George Potra. Aici s-au jucat piese de teatru precum „Hamlet” sau „Fata lui Madame Angot”.
Hanul Bossel, clădirea din faţă Foto: ArtLine
Hanul Gabroveni
Hanul de popas era aşezat pe Uliţa Gabroveni, numită astfel după negustorii bulgari din Gabrovo, care veneau cu mărfuri la târgurile din oraş. Acest local a ars de multe ori, dar s-a refăcut repede şi se transformă după 1900 în Hotel Gabroveni-Universal.
Astăzi, hanul, vechi de peste două secole, va fi refăcut şi transformat într-un centru cultural ce va adăposti o sală de spectacole cu 200 de locuri, cu mici prăvălii ce vor aminti de negoţul de altădată. Lucrările de restaurare vor costa 7 milioane de euro.
Hanul cu Tei
Hanul cu Tei Foto: ArtLine
Faţada hanului din strada Blănari Foto: A.C. Marinescu
Hanul cu Tei, complet renovat Foto: A.C. Marinescu
A fost construit în 1833 de Anastasie Hagi Gheorghe Polizu şi Ştefan Popovici. Construcţia îşi păstrează faţada dinspre strada Blănari ca acum un secol, fiind singurul din Bucureşti care are arhitectură de han. Şi atunci ca şi acum existau două intrări, cea din strada Lipscani şi cea din Blănari.
„Numirea acestui han socot că se datorează celor câţiva tei care se afalau în curte”, scrie George Potra. Prăvăliile erau deoparte şi de alta. Strada din mijloc era pavată cu piatră de rău. Dezastrul a ajuns şi la Hanul cu Tei, la 30 ianuarie 1870, când ia foc. Pompierii reuşesc să oprească distrugerea clădirii şi a mărfurilor. Drept răsplată, neguţătorii de la han trimit 140 de galbeni Ministerului de Interne pentru a-i împărţi sacagiilor şi pompierilor.
Hanul Zlătari Foto: ArtLine
Hanul lui Manuc, singurul caravanserai din sud-estul Europei
Cel mai faimos han bucureştean de la începutul secolului XIX se leagă de un om foarte bogat şi puternic prin relaţiile politice, Manuc Bei (pe numele său armenesc Emanuel Mârzaian). „Manuc Bei a fost înzestrat de natură cu calităţi excepţionale: frumos şi impunător, foarte inteligent şi cult, dinstins şi elegant, adânc cunoscător de oameni, abil şi şiret, mărinimos şi larg la suflet, vorbea 12 limbi la perfecţie, ştia să fie deopotrivă curtenitor şi voluntar”, consemnează Potra. Manuc Bei construieşte hanul ce-i va purta numele în 1806. Locul pe care s-a ridicat aparţinea Curţii domneşti.
Faţada hanului dinspre Splaiul Independenţei Foto: A.C. Marinescu
„Hanul era compus din subsol, parter şi etaj. La subsol se găseau 15 pivniţe boltite, la parter se aflau 23 de prăvălii, două saloane mari, 10 magazii, 16 camere de servitori şi bucătării, patru odăi laterale şi un tunel în care încăpeau 500 de persoane; la etaj se afalau 107 odăi pentur locuinţe şi cantoare”, putem citi în „Istoria hanurilor bucureştene”.
În primele decenii de la deschiderea hanului, chiriaşi a avut nenumăraţi. După prima jumătate de secol, la 1861-’62, hanul este numit „Hotelul Dacia”. Sala Dacia a găzduit, în anii de dinaintea primului Război Mondial, întâlnirile politicienilor care doreau intrarea în război şi unirea Ţării Româneşti cu Transilvania şi Bucovina (Take Ionescu, Octavian Goga, Barbu Ştefănescu Delavrancea, Nicolae Filipescu).
Teatrul lui I. D. Ionescu din sala Dacia a propus publicului şansonete româneşti. Aici, între 1870 şi 1880, trupa tribunului Beni-Zug-Zug, cânta cuplete scrise de Pantazi Ghica, Petre Grădişteanu şi Ion Moşoiu: „Cu gologanul un biet birtaş”, „Cu un picior foarte uşor şi cu-o botină de cea mai fină”, „Apa trece, pietrele rămân”, „Pe cine nu-l laşi să moară nu te lasă să trăieşti”.
Hanul lui Manuc este astăzi în paragină Foto: A.C. Marinescu
Cădirea a fost supusă unor restaurări importante în anii 1848, 1863, 1966-1970, 1991–1992 şi 2009.
Restaurările făcute de-a lungul anilor nu i-au redat Hanului aspectul de la început Foto: A. C. Marinescu
Ultima renovare a stârnit un conflict între municipalitate şi proprietar. Reprezentanţii Primăriei Capitalei au efectuat un control în urma căruia au constatat că deţinătorul a demarat lucrări de reparaţii fără a obţine autorizaţiile necesare şi avizul de la Ministerul Culturii, obligatoriu în cazul unui monument istoric.
sursa Adevarul de seara
Manole zaraful şi soţia sa Maria sunt proprietarii celui dintâi han atestat documentar din Bucureşti. Era ridicat aproape de grădina bisericii Sf. Gheorghe.
Aceste imobile din Bucureşti vor aparţine de curţile domneşti, altele de mănăstiri şi de boieri, iar cele mai puţine erau neguţătoreşti.
În secolul XIX, negustorii încep să administreze propriile hanuri (lipscănie, braşovenie, coloniale). Printre aceştia se numără Constantin Hagi Tudorache, cel care va cumpăra Hanul din Gabroveni şi Hanul Ion Românul, şi Ştefan Băltăreţu.
Hanul Bazaca, care a „supravieţuit un veac, a fost construit de Bezaca, slujbaş al armatei imperiale ruseşti, pe la 1812. „Ştefan Băltăreţu, unul dintre marii neguţători bucureşteni, a avut un han pe Uliţa Băcanilor, care începea din Uliţa Blănarilor şi dădea în Uliţa Lipscanilor”, scrie George Potra în „Istoricul hanurilor bucureştene”, volum apărut la Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, 1985.
Hanul Bossel, aflat pe Podul Mogoşoaiei, unde se află astăzi Palatul Telefoanelor, va găzdui pe la 1850 balurile elitei bucureştene şi spectacole de teatru. „Sala de spectacol avea 22 de loji şi 330 de locuri în stal, iar deasupra, în fund, un balcon de galerie, cu intrare generală de un leu”, scrie tot George Potra. Aici s-au jucat piese de teatru precum „Hamlet” sau „Fata lui Madame Angot”.
Hanul Bossel, clădirea din faţă Foto: ArtLineHanul Gabroveni
Hanul de popas era aşezat pe Uliţa Gabroveni, numită astfel după negustorii bulgari din Gabrovo, care veneau cu mărfuri la târgurile din oraş. Acest local a ars de multe ori, dar s-a refăcut repede şi se transformă după 1900 în Hotel Gabroveni-Universal.
Astăzi, hanul, vechi de peste două secole, va fi refăcut şi transformat într-un centru cultural ce va adăposti o sală de spectacole cu 200 de locuri, cu mici prăvălii ce vor aminti de negoţul de altădată. Lucrările de restaurare vor costa 7 milioane de euro.
Hanul cu Tei
Hanul cu Tei Foto: ArtLine Faţada hanului din strada Blănari Foto: A.C. Marinescu Hanul cu Tei, complet renovat Foto: A.C. MarinescuA fost construit în 1833 de Anastasie Hagi Gheorghe Polizu şi Ştefan Popovici. Construcţia îşi păstrează faţada dinspre strada Blănari ca acum un secol, fiind singurul din Bucureşti care are arhitectură de han. Şi atunci ca şi acum existau două intrări, cea din strada Lipscani şi cea din Blănari.
„Numirea acestui han socot că se datorează celor câţiva tei care se afalau în curte”, scrie George Potra. Prăvăliile erau deoparte şi de alta. Strada din mijloc era pavată cu piatră de rău. Dezastrul a ajuns şi la Hanul cu Tei, la 30 ianuarie 1870, când ia foc. Pompierii reuşesc să oprească distrugerea clădirii şi a mărfurilor. Drept răsplată, neguţătorii de la han trimit 140 de galbeni Ministerului de Interne pentru a-i împărţi sacagiilor şi pompierilor.
Hanul Zlătari Foto: ArtLineHanul lui Manuc, singurul caravanserai din sud-estul Europei
Cel mai faimos han bucureştean de la începutul secolului XIX se leagă de un om foarte bogat şi puternic prin relaţiile politice, Manuc Bei (pe numele său armenesc Emanuel Mârzaian). „Manuc Bei a fost înzestrat de natură cu calităţi excepţionale: frumos şi impunător, foarte inteligent şi cult, dinstins şi elegant, adânc cunoscător de oameni, abil şi şiret, mărinimos şi larg la suflet, vorbea 12 limbi la perfecţie, ştia să fie deopotrivă curtenitor şi voluntar”, consemnează Potra. Manuc Bei construieşte hanul ce-i va purta numele în 1806. Locul pe care s-a ridicat aparţinea Curţii domneşti.
Faţada hanului dinspre Splaiul Independenţei Foto: A.C. Marinescu„Hanul era compus din subsol, parter şi etaj. La subsol se găseau 15 pivniţe boltite, la parter se aflau 23 de prăvălii, două saloane mari, 10 magazii, 16 camere de servitori şi bucătării, patru odăi laterale şi un tunel în care încăpeau 500 de persoane; la etaj se afalau 107 odăi pentur locuinţe şi cantoare”, putem citi în „Istoria hanurilor bucureştene”.
În primele decenii de la deschiderea hanului, chiriaşi a avut nenumăraţi. După prima jumătate de secol, la 1861-’62, hanul este numit „Hotelul Dacia”. Sala Dacia a găzduit, în anii de dinaintea primului Război Mondial, întâlnirile politicienilor care doreau intrarea în război şi unirea Ţării Româneşti cu Transilvania şi Bucovina (Take Ionescu, Octavian Goga, Barbu Ştefănescu Delavrancea, Nicolae Filipescu).
Teatrul lui I. D. Ionescu din sala Dacia a propus publicului şansonete româneşti. Aici, între 1870 şi 1880, trupa tribunului Beni-Zug-Zug, cânta cuplete scrise de Pantazi Ghica, Petre Grădişteanu şi Ion Moşoiu: „Cu gologanul un biet birtaş”, „Cu un picior foarte uşor şi cu-o botină de cea mai fină”, „Apa trece, pietrele rămân”, „Pe cine nu-l laşi să moară nu te lasă să trăieşti”.
Hanul lui Manuc este astăzi în paragină Foto: A.C. MarinescuCădirea a fost supusă unor restaurări importante în anii 1848, 1863, 1966-1970, 1991–1992 şi 2009.
Restaurările făcute de-a lungul anilor nu i-au redat Hanului aspectul de la început Foto: A. C. MarinescuUltima renovare a stârnit un conflict între municipalitate şi proprietar. Reprezentanţii Primăriei Capitalei au efectuat un control în urma căruia au constatat că deţinătorul a demarat lucrări de reparaţii fără a obţine autorizaţiile necesare şi avizul de la Ministerul Culturii, obligatoriu în cazul unui monument istoric.
sursa Adevarul de seara
